Știri

Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina, Miercuri, 1 august 2007, semnat de PS Ioachim Băcăuanul, intitulat Lacrimi pentru Patriarh. Chiar dacă raţiunea noastră pretinde că este suverană incontestabilă peste existenţialitatea văzută, pe acest pământ sunt totuşi lucruri şi fenomene enigmatice, nepătrunse, nedezlegate, ineluctabile şi irelevante, care nu deranjează pe nimeni, pentru simplul motiv că nu sunt fundamentale pentru viaţa fiecăruia dintre noi. Există însă, pe acest pământ, o enigmă a cărei nedezlegare are consecinţe fatale pentru destinul nostru etern: aceasta este moartea, de a cărei existenţă nu se îndoieşte nimeni, dar inevitabilitatea acestei realităţi pare totuşi angoasantă, înfricoşătoare. Un gânditor spunea că „nu mă îngrozeşte moartea, ci perenitatea ei“ (Hugo), adică ireversibilitatea acestei realităţi. Plecarea în lumea cealaltă este o intrare cu sens unic într-un ţinut neexplorat încă de nimeni. De aceea, una dintre marile exigenţe interioare ale fiinţei umane este lucrarea de a dezlega misterul provocator al morţii. Această exigenţă a zidit-o în fiinţa umană însuşi Dumnezeu-Creatorul, care în înţelepciunea Sa a ştiut că taina morţii este generatoare de dinamism în firea omului, adică ea naşte în noi o tensiune care ne ajută să filtrăm esenţialul de nonesenţial în efemera noastră aventură terestră. Gânduri ca acestea cred că au străbătut mintea românilor auzind de plecarea neaşteptată a Bunului lor Păstor, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist. Era normal ca tristeţea, angoasa şi doliul să coboare ca un văl peste toţi membrii Sfântului Sinod, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. Fiecare a simţit fiorul sentimentului despărţirii de un ierarh insubstituibil, care a fost apreciat şi iubit pentru calităţile sale excepţionale. Este greu să acceptăm situaţia, dar aşa este voia Domnului! De aceea, [...]
Știri Basilica.ro
Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat la 26 iulie 2008, semnat de Steluţa Popescu, intitulat O candelă a neuitării, Părintelui nostru Patriarh Teoctist: Cuvânt de dor, la împlinirea unui an de la plecarea Părintelui nostru Patriarh Teoctist în bucuria Învierii Mântuitorului Mă aşez la o măsuţă ca să scriu, având în faţă lumânărica vieţii mele şi, în inimă, mărturia vieţii Părintelui nostru, Patriarhul Teoctist, unchiul meu, un părinte în adevăratul sens cuvântului, nu de un ceas, de o zi, de un an, ci de o viaţă. Mă văd, copil fiind, în vizită în Palatul patriarhal, alături de tatăl şi de mamă mea, privind, cu ochii fascinaţi, nestematele Maicii Domnului din engolpionul ce îl purta. Mă zăresc fugind printre aleile Episcopiei din Arad, unde admirăm veveriţele, florile şi pacea locului, primind bucuria de a îl vedea trecând pragul modestei noastre căsuţe, după moartea tăticului. Acestea sunt primele amintiri care aveau să înflorească tainic, cu timp şi fără timp. Câtă delicateţe tainică a înconjurat partea nevăzută a vieţii Părintelui Patriarh, câtă smerenie se impunea a însoţi fiecare pas purtat într-o catedrală! Aşa s-a născut chipul Măicuţei Domnului în viaţa mea, prin engolpionul ce îl purta, aşa a apărut dorul lumii nevăzute, din bucurii simple şi delicate, primite şi împărtăşite. „Cel mai înalt profesor al vieţii mele“ A fost, în mod neştiut, cel mai înalt profesor al vieţii mele. Dar lecţia cea mai adâncă, copleşitor de delicată, a fost cea a smereniei şi a iertării, „dar din darul sfinţilor“ - aveam să o aflu - atât de-a lungul vieţii Părintelui Patriarh, cât, mai ales, după trecerea sa la viaţa cea veşnică. Apoi, cuprinderea trecutului, prezentului şi [...]
Știri Basilica.ro
Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat la 9 august 2007, semnat de pr. Dr. Valentin Istrati (pe atunci diacon), intitulat Patriarhul Teoctist, omul care a ştiut să tacă: Într-o ţară ieşită din întuneric, este imoral să acuzi pe cineva că nu a murit pentru lumină. E ca şi cum creştinilor din catacombe li s-ar fi reproşat laşitatea de a nu ieşi la lumină, în suliţele păgânilor. A murit Prea Fericitul Părinte Teoctist. Dincolo de imensa tevatură mediatică din jurul acestui trist eveniment, cred că trebuie spuse câteva cuvinte despre contribuţia pe care acest om a avut-o în păstrarea Bisericii lui Hristos în ţara noastră. După titlurile pompoase din prima zi de după trecerea sa în veşnicie - „înfiorătoare veste“, „tragedia neamului românesc“ etc -, încet-încet, media autohtonă se repliază, caută din nou senzaţionalul, în goana ei după audienţă. Se găsesc unii care uită că Patriarhul se odihneşte în mormânt şi încep o ofensivă, pe cât de veche, pe atât de tocită de lipsă de informaţii clare. „Toţi au auzit că, unii cred, orice s-ar zice, dar de bună seamă că...“. Dialectica zvonului neconfirmat sau inventat, dar care poate ucide sau murdări, este arma favorită a mass-mediei contemporane. Unii încep să vorbească despre presupusul colaboraţionism al patriarhului cu vechiul regim, alţii îl acuză de legături apropiate cu dictatorul. Numai cei apropiaţi ştiu cât s-a luptat, cu diplomaţie şi stăruinţă unice, pentru ca dictatorul să nu dărâme toate bisericile din Bucureşti, şi mai ales complexul de pe Dealul Mitropoliei, care stătea ca un ghimpe în calea visului megalomanic, ateist al lui Ceauşescu. Alţii îi reproşează că n-a devenit martir, dezvăluind oprimarea şi silnicia regimului comunist. Ei bine, [...]
Știri Basilica.ro
Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat la 9 septembrie 2007, semnat de Narcisa Balaban, intitulat Patriarhul românilor care veghează din Ceruri: Au trecut 40 de zile de când Prea Fericitul Patriarh Teoctist, întâistător al Bisericii Ortodoxe Române vreme de aproape 21 de ani, a trecut la cele veşnice. La înmormântarea sa de pe 3 august 2007 au venit mii de credincioşi din toată ţara, iar Bisericile Ortodoxe surori şi alte Biserici din lume au fost prezente prin ierarhii care le păstoresc. La funeraliile patriarhului Teoctist a fost prezent şi PF Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol. Au fost prezente, de asemenea, numeroase personalităţi din viaţa publică. Sute de mesaje de condoleanţe au sosit atunci la Patriarhie şi până la 40 de zile, toată Biserica Ortodoxă Română a fost în doliu. Vom încerca, în cele ce urmează, să ne amintim de chipul luminos al patriarhului românilor, de calităţile sale înalte, folosindu-ne de cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut ca frate sau păstor duhovnicesc. La aflarea veştii că patriarhul Teoctist a plecat din lumea aceasta, ziarul „Lumina“ a deschis pe site secţiunea „Lăsaţi un gând pentru patriarhul românilor“. Astfel, timp de 40 de zile, cititorii noştri au postat zeci de mesaje despre părintele patriarh Teoctist, după cum l-a perceput fiecare în timpul vieţii. Şi-au exprimat gândurile oameni de toate categoriile sociale, de toate vârstele şi profesiile. Iată câteva dintre acestea. „Patriarhul din grădina Maicii Domnului“ „A plecat dintre noi un adevărat martir care a luptat cu regimul comunist pentru drepturile Bisericii. Eu nu am avut deosebita ocazie să mă întâlnesc cu PF Teoctist. L-am văzut la televizor şi mi s-a părut un [...]
Știri Basilica.ro
Miercuri, 30 iulie 2014, Patriarhia Română comemorează şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul († 30 iulie 2007). Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina, Miercuri, 1 august 2007, semnat de Arhim. Timotei Aioanei, intitulat Portrete în lumină: Un Patriarh smerit. Avea un zâmbet cald ce scotea din vistieria inimii o bunătate de părinte, o deschidere către cei din preajmă, o dăruire şi o grijă permanentă pentru alţii. Patriarhul Teoctist cel mutat din „aceste trecătoare“ a fost Păstor în vremuri de furtună. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că măiestria corăbierului se vede în vreme de furtună şi nu pe timp senin. Furtuna a încetat acum. A venit pentru Prea Fericirea Sa vremea unei binemeritate odihne. Ce lasă în urmă Patriarhul Teoctist? Amintirea unui ierarh cuviincios, smerit, iubitor al Liturghiei şi al Tradiţiei Bisericii. Monah din fragedă tinereţe, Toader sau Todirică, copilul de 13 ani şi-a îndreptat paşii către Sihăstria Voronei, singuraticul schit sfinţit de rugăciunile cuviosului isihast Onufrie. L-am întâlnit cu mulţi ani în urmă pe părintele Veniamin Barbacaru, un monah cu vieţuire aspră din obştea Sihăstriei. El l-a cunoscut pe tânărul Toader Arăpaşu încă de la Vorona, unde vieţuia în anii â20 ai veacului trecut. Îl primise în chilia sa înaintea de a urma drumul Seminarului. Patriarhul de mai târziu se odihnea după sobă, într-un loc strâmt, unde stăteau de obicei doar pruncii. Patriarhul n-a uitat vreodată gestul monahului primitor de străini. L-am văzut la Sihăstria, în 1992 şi-n 1993, îmbrăţişându-l pe ava Veniamin, încărcat de acum de ani, ca un pom de roade bogate în vremea toamnei. Recunoştinţa sa faţă de toţi a fost o caracteristică a vieţii sale. Am avut prilejul să-i fiu alături în anumite momente ale slujirii sale. La Mănăstirea Neamţ, unde a [...]
Știri Basilica.ro

Comments are closed.